OPINII

Bogdan Mateciuc

Am revenit astăzi de la biserică (Sf. Constantin si Elena din Bucuresti), de la Sfânta Liturghie, cu un gust amar. În biserică la noi a apărut un cor.

Si ce-i cu asta, poate veti spune? Asta poate nu înseamnă nimic pentru altii, însă pentru mine e un lucru neplăcut, din punct de vedere personal, si un motiv de îngrijorare, din punct de vedere general.

Eu am venit în Biserică după o lungă perioadă de ateism si peregrinări sectare. Am venit în Biserica lui Hristos, am devenit un mădular în Trupul tainic al lui Hristos. Am venit să am părtăsie cu ceilalti crestini ortodocsi, să ne închinăm împreună lui Dumnezeu în Sfânta Liturghie. Am venit să fiu una cu ei întru Hristos.

Aceasta este învătătura ortodoxă, învătătura Sfintilor Părinti ai Bisericii lui Hristos. În realitate însă, asa ceva întâlnesti tot mai rar. Părtăsia dintre crestini e din ce în ce mai firavă; biserica e plină de individualităti si orgolii.

Un lucru care a contribuit si contribuie din plin la disolutia părtăsiei între crestini este CORUL.

În istoria Bisericii, corul a apărut târziu, în epoca modernă, în urma deschiderii Ortodoxiei către lumea occidentală si în urma pătrunderii duhului lumesc de sorginte catolică, care căuta plăcutul si artisticul lumesc în defavoarea duhovnicescului. În Biserica Ortodoxă Română un impuls puternic în această directie a fost dat la mijlocul sec. al XIX-lea prin actiunea politică a lui Alexandru Ioan Cuza, de a îndepărta din Biserică influentele grecesti - pe plan muzical acestea fiind reprezentate de muzica psaltică. Foarte curând, însă, s-a putut vedea că muzica nouă, corală, care pătrundea în Biserică, avea un caracter laic, de împrumut, străin si nepotrivit Ortodoxiei.

Tot mai multe biserici ortodoxe au început să-si formeze coruri, membrii corului au devenit tot mai artisti si elevati în cântările lor. Crestinii, care până atunci erau una la sfintele slujbe prin răspunsurile pe care le dădeau si prin cântările comune, au fost redusi la statutul de auditoriu pentru cor. Corul este cel care cântă, care dă răspunsurile, crestinii stau cuminti si ascultă.

În timp, a fi membru în corul bisericii a devenit un nou statut în biserică. Se vorbeste de cor ca de o entitate aparte în cadrul bisericii, iar domnul sau doamna care cântă în cor e un fel de specialist nu numai în cântările bisericesti, ci în toate cele ale bisericii.

Participarea intimă, tainică, a crestinului la Sfânta Liturghie a rămas un simplu act de prezentă. Nu numai că nu mai participă activ la slujbă, dar nici nu se mai regăseste în cântările corale, iar nu bizantine, interpretate de ansamblul artistic numit cor. Cântările nu mai sunt bizantine, sunt coral-catolice, menite a încânta urechea si a trezi înăltări sufletesti facile. Nu mai este nimic duhovnicesc si nici ortodox în ele. Fără discernământ, multi acceptă corul ca pe ceva frumos si deosebit. Explicatia socantă dată de părintele paroh de la biserica noastră, când ne-a anuntat că ansamblul artistic care si-a făcut aparitia azi la slujbă se va permanentiza, a fost aceea că ,vrem să fim si noi în rând cu marile catedrale".

Care catedrale? Ce catedrale mari are Ortodoxia? Ce nevoie are Ortodoxia de catedrale mari? Ce duh e acesta care caută mărirea lumească, care încântă ochiul si gâdilă urechea? Marile catedrale catolice din Occident sunt pustii. Oamenii, neputându-si hrăni sufletul cu productii artistice moderne, au plecat. Catedralele au devenit platouri de filmare pentru filmele cu vampiri.

Este îngrijorătoare aceasta catolicizare a bisericilor ortodoxe. Este, de altfel, duhul veacului care spune că romano-catolicii sunt fratii nostri (Sfintii Părinti spun că sunt eretici), duh care vede în eretici tot ,crestini', duh care urmăreste unirea tuturor religiilor într-un creuzet în care Adevărul este amestecat cu minciuna. Un duh care nu a fost niciodată al lui Hristos, dar care sună plăcut si trage după el tot mai multi dintre crestini.